Descriere

Scopul activității „Turist în orașul meu”, concurs de vânătoare de indicii, l-a reprezentat cunoașterea și valorificarea istoriei și culturii locale în context național, într-un mod interactiv și atractiv.
În etapa preliminară, am selectat 14 obiective (statui ale unor personalități, monumente, clădiri, creații moderne) și am creat indicii pentru fiecare în parte, cu grade diferite de dificultate. Tot în această etapă, am stabilit șase trasee diferite, câte unul pentru fiecare echipă, cu distanțe de parcurs aproximativ egale.
În următoarea etapă, cea a derulării efective a concursului, echipele au aflat regulile de desfășurare ale acestuia:
– fiecare echipă a trebuit să aleagă un coordonator, rolul acestuia fiind acela de a păstra legătura cu organizatorul pe toată durata activității;
– prin intermediul aplicației Whatsapp, fiecare echipă, după tragerea la sorți a traseului, a primit un indiciu pe baza căruia a trebuit să găsească un anumit obiectiv;
– pentru a valida răspunsul, echipele de elevi au avut de făcut o fotografie lângă obiectivul identificat și de trimis spre validare (dacă obiectivul găsit era cel corect, primeau următorul indiciu).
La finalul concursului, echipa care a identificat prima corect toate cele șase indicii și a ajuns prima la destinație a fost declarată câștigătoare.
Originalitatea acestei activități constă în aplicarea unui joc- concurs pentru a-i sprijini pe elevi să își formeze competențe necesare pentru întreaga viață, îmbinând totodată nevoia de cunoaștere cu cea de relaxare și socializare.