Scopul activității
Continuarea învățării în timpul suspendării cursurilor
Activitatea constă în soluții pentru continuarea activităților de învățare în timpul suspendării cursurilor, într-o zonă defavorizată, cu copii în risc de abandon și eșec școlar, în comunități marginalizate, cu acces foarte limitat la tehnologie și comunicații. Jocurile Kahoot au fost principala cale de a-i păstra pe elevii mei în contact cu învățarea, ei folosind ca mijloc principal de conectare telefonul unic al familiei. Procentele de participare, deși par mici, sunt îmbucurătoare pentru că cei care au accesat resursele, au făcut-o de mai multe ori, îmbunătățindu-și astfel performanțele și i-au antrenat și pe frații și surorile lor în proces, câteodată și pe părinți, astfel încât, sub un nume, de multe ori se ascunde un efort familial. Rezultatele sunt rodul unui efort colectiv, asumat de managementul școlii care a deschis site-ul școlii pentru postări, a adoptat o platformă digitală unică la nivel de instituție și ne-a impus un ritm de lucru, și de către diriginți care au transmis codurile jocurilor fiecărei clase și i-au sunat pe părinți pentru a-i convinge să le permită copiilor să utilizeze telefonul. Cele aproximativ 40 de jocuri recapitulative au fost jucate de peste 700 de ori.
Continuarea învățării în timpul suspendării cursurilor
Dezvoltarea competenței de comunicare în limbă străină, dezvoltarea de competențe (de învățare) digitale prin activități de învățare de tip joc competitiv, dezvoltarea automotivării, dezvoltarea autonomiei în învățare.
Chiar dacă doar un procent între 15-25% dintre elevii mei au reușit să acceseze resursele pregătite de mine, strict din lipsa posibilității de conectare la internet, bună parte dintre cei care au reușit au facut-o în mod repetat și împreună cu familia, ceea ce denotă o oarecare automotivare și asumare a învățării prin această dorință de a-și îmbunătăți performanțele anterioare. Urmărind rapoartele, se poate observa cu ușurință atât îmbunătățirea rezultatelor cât și micșorarea timpului de lucru per sarcină.