Descriere

Proiectul ”Școala în natură” s-a născut din dorința copiilor de a socializa și de a se reîntâlni într-un mediu optim, care să asigure distanțarea socială și respectarea normelor igienico-sanitare. La început, el s-a derulat în paralel cu sistemul online și cel hibrid, pentru ca apoi să devină o activitate săptămânală, bine stabilită în programul clasei noastre. Neavând foarte mult spațiu verde în curtea școlii, această ”clasă mobilă” a funcționat și în parcuri, în livada și în pădurea din apropierea școlii.  Căci, nu-i așa, clasele pot fi și fără patru pereți, iar la umbra unui nuc sau sub cerul liber, învățarea devine mai intereresantă și mai motivantă!

Beneficiile acestor activități integrate, desfășurate în aer liber, sunt semnificative  atât din punct de vedere pedagogic, cât și fizic, psihic și social. Copiii se conectează cu natura, respiră aer curat, fac mișcare, socializează și colaborează mult mai bine în acest mediu; explorează și învață prin descoperire, făcând apel la curiozitatea lor naturală, firească. Consider că educația nonformală, alături de educația outdoor pot fi integrate cu succes în educația formală, ceea ce duce, cu siguranță, la creșterea calității învățării și la instalarea stării de bine atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

”Școala în natură” este interesantă, captivantă și are un puternic caracter practic-formativ. Ea se bazează în primul rând pe învățarea experiențială, folosește materiale didactice din natură și apelează la experiențe practice de viață. Educaţia în aer liber ne-a prilejuit posibilitatea contactului direct cu natura, ne-a satisfăcut nevoia de socializare, atât de vitregită în această perioadă și a reprezentat o puternică sursă de învăţare.

Prezentarea, pe scurt, în imagini, a proiectului:

 https://app.emaze.com/@AOTQIWLTO/our-story