Scopul activității
Instruirea diferențiată, de aptitudinile elevilor, folosind activitățile interdisciplinare. Dezvoltarea înteligențelor cognitivă, emoțională și motrică.
PAXI este pesonajul creat de Agenția Spațială Europeană pentru a facilita învățarea științelor spațiale la ciclul primar. Agenția ESERO România, al cărui lector/formator sunt, a adaptat și tradus materialele realizate de ESA pentru învățământul românesc. PAXI îi ajută pe elevi să călătorească prin univers, să cunoască planetele, constelațiile, să înțeleagă ce este o eclipsă și care sunt fazele lunii,să înțeleagă de ce Pământul este o planetă diferită de celelalte, de ce avem anotimpuri, ce este efectul de seră, care este circuitul apei în natură. Domeniul în care se încadrează este STEM, dar este o activitate interdisciplinară , completată de unele activități extracuriculare și extrașcolare, motiv pentru care am considerat-o ca fiind nonformală. Săptămâna “Școala altfel” este un foarte bun moment pentru o astfel de învățare, activitățile sunt eșalonate pe parcursul întregii săptămâni. Activitățile pot fi flexibile ( vizionare de secvență video, discuții privind înțelegerea globală a secvenței video, fișe de lucru pentru înțelegerea detaliată a secvenței video, jocuri de rol, activități AVAP:desene, colaje, jocuri în aer liber sau în sala de sport etc). Sarcinile de lucru au fost particularizate, de ex nu toti elevii au scris o carte despre spatiu. În general, munca în echipa a fost modalitatea de îndeplinire a sarcinilor. Iar rolul de leader a fost preluat întotdeauna de un alt elev.
Instruirea diferențiată, de aptitudinile elevilor, folosind activitățile interdisciplinare. Dezvoltarea înteligențelor cognitivă, emoțională și motrică.
Competențele dezvoltate:
Rezultatele obținute au fost atinse și de catre o elevă în situație de risc. Aceasta provine dintr-o familie monoparentală, părăsită de tată, cu un vizibil dezechilibru emoțional. La fiecare călătorie a lui PAXI prin univers, eleva imi șoptea că își imaginează că Paxi este tatăl ei care o plimbă printre planete. A realizat un frumos desen cu PAXI și o fetiță tinându-se de mână. A cerut să îl ia acasă pentru că vrea să îl arate tatălui când va merge în vacanță. Colegii au reușit întotdeauna să o integreze în echipă și să o ajute să realizeze sarcina de învățare.