Scopul activității
Adaptarea demersului didactic într-un mod creativ și atractiv astfel încât elevii să practice exercițiile fizice și în această perioadă. Să le menținem o stare optimă de sănătate și o dezvoltare fizică armonioasă.
În perioada de pandemie am venit în sprijinul cadrelor didactice de specialitate şi al elevilor prin realizarea unor videoclipuri cu anumite părţi din lecţia de educaţie fizică şi sport sau chiar cu lecţii adaptate pentru mediul online, adaptate din punct de vedere al structurii, al timpului de desfăşurare şi al spaţiului.
Aceste videoclipuri au fost publicate pe reţele de socializare, pe grupuri de profesori de specialitate, pe youtube, pentru a ajunge la cât mai mulţi profesori şi prin profesor la cât mai mulţi elevi atât din mediul rural cât şi din mediul urban.
Adaptarea demersului didactic într-un mod creativ și atractiv astfel încât elevii să practice exercițiile fizice și în această perioadă. Să le menținem o stare optimă de sănătate și o dezvoltare fizică armonioasă.
• menținerea unei condiții fizice optime
• menținerea unui tonus psihic ridicat
• petrecerea plăcută a timpului în lecția online
• combaterea sedentarismului
În primul rând elevii cu situație de risc au putut rămâne în contact cu profesorii, să își desfășoare în continuare activitatea, să-și mențină indicii calităților motrice chiar dacă nu au putut veni la școală și să se dezvolte armonios, chiar și în condiții de criză și de spațiu limitat au putut să-și mențină o stare sănătoasă. Rezultatele se pot adapta și individualiza pentru elevi aflați în situații de risc, și chiar și la elevi care au deficiențe motrice. Impactul poate fi observat din numărul de vizualizări, primul material are un număr de 5.567 de vizualizări iar cel de al doilea are un număr de 1.479 de vizualizări.