Descriere

Elevii au la dispoziție 6 cartonașe cu imagini sugestive, extrase de ei “random” din pachetele jocului de societate “Dix it”(cerințele jocului fiind altele). Ei trebuie să ordoneze imaginile astfel încât să compună o poveste pe care o spun cu voce tare, improvizând la pian efecte sonore sau melodii sugestive pentru fiecare imagine în parte. Profesorul îi poate sprijini la început pe elevii mai timizi, ghidându-i cu întrebări strategice , de exemplu: Cine sunt aceste personaje, ce simt, ce gândesc și ce vor face ele? Cum s-a ajuns la această situație și ce se întâmplă în continuare? Activitatea poate fi astfel personalizată și adaptată la vârsta, nevoile și interesele elevilor.
Activitatea poate fi adaptată și integrată și la clasele de gimnaziu, la orele de educație muzicală și în cadrul altor ore (precum limba română sau limbi străine), elevii având posibilitatea să-și dezvolte și competențe tehnologice, dacă li se sugerează să realizeze un colaj de fragmente muzicale potrivite fiecărei imagini sau chiar să realizeze un scurt film în care să colaboreze și să interpreteze ei rolurile, adăugând coloana sonoră aleasă.

Scopul activității

Einstein a afirmat că imaginația a fost pentru el mai importantă decât capacitatea de a acumula cunoștințe. Scopul activității “Povestea muzicală” este de a stimula și de a direcționa imaginația, gândirea și creativitatea elevilor.

Obiectivele educaționale ale activității

Motivarea fiecărui copil să-și dezvolte potențialul creativ și încrederea în sine, gândirea logică și vocabularul, empatia și inteligenta emoțională, comunicarea prin muzică și simțul artistic.

Relevanța activității

Elevii s-au implicat plini de entuziasm, proiectul fiind o experiență de succes care le-a stimulat inițiativa și motivația de a crea mai multe povesti muzicale (o elevă din clasa a IV-a chiar și-a cumpărat pachetele cu Cartonașe de joc pentru că i-a plăcut foarte mult activitatea). Ei au devenit mai curajoși și creativi la următoarele improvizații, dar și în interpretarea lucrărilor muzicale pe care le aveau de învățat, conștientizând că muzica “vorbește” despre stări, idei, sentimente, persoane, momente din viață…