Descriere
În cadrul activităților de la clubul de robotică ,,Micii programatori”, elevii claselor IV-VII descoperă modalități de a combina cunoștințele acumulate în timpul școlii pentru a rezolva problemele date într-un mod cât mai creativ și o alternativă atractivă de învățare a noțiunilor și conceptelor predate în cadrul disciplinelor de studiu . Concret, copiii construiesc roboței din piese LEGO distractivi cu motoare și senzori . Acestea sunt apoi programate cu ajutorul soft-ului interactiv să execute diverse mișcări și sarcini, iar hub -ul inteligent pe care se descarcă programele prin Bluetooth face ca modelul să se miște complet independent . Copiii sunt motivați să rezolve provocări științifice din viața reală prin însușirea unor noțiuni de inginerie, știință, tehnologie și programare, toate acestea prin experiențe și investigații practice .
Participarea la diferite activități demonstrative, concursuri din domeniu îi incită pe copiii, pe de o parte, să identifice probleme reale ale societății, să caute soluții pentru rezolvarea acestora și să pună în practică modele originale ,iar pe de altă parte, să-și prezinte creațiile, ca soluții ale viitorului, în fața unui public foarte exigent.