Descriere

În anul școlar 2018-2019, am avut ocazia de a lucra la clasa pregătitoare B cu un elev care se depalasa cu ajutorul scaunului cu rotile. După aproape trei luni, destinul său urma alt curs, undeva într-o țară străină care avea să-i ofere altă dimensiune existențială. Ideea de a scrie această carte dedictă unui copil special a venit în momentul în care am primit primele vești de la el, din Germania. Când i-am anunțat pe copiii de la clasa Pregătitoare B că vom lucra împreună la acest proiect au fost foarte încântați. Am ales graficienii, dactilografii, povestitorii și am lucrat aproape în fiecare oră de Dezvoltare personală. Activitatea a avut un caracter interdisciplinar: am plecat de la exprimarea emoțiilor prin intermediul desenelor, apoi ne-am imaginat scurte povești având ca suport aceste imagini, am scris propoziții și am numerotat paginile. Metodele tradiționale conversația, observația, lectura au fost armonios îmbinate cu cele moderne cum ar fi metodele de stimulare a creativității: explozia stelară, controversa creativă.

Scopul activității

Cultivarea spiritului empatic între elevi

Obiectivele educaționale ale activității

  • valorificarea potențialului creativ al fiecărui elev;
  • dezvoltarea abilităților de comunicare orală și scrisă prin realizarea unor lecții interactive și interdisciplinare;
  • dezvoltarea capacității de organizare a unui mic text în paginația unei cărți;
  • dezvoltarea capacității de producere a unui text după imagini.

    • Relevanța activității

    În România, integrarea copiilor cu nevoi speciale este o temă sensibilă care stârnește necontenit controverse. Este adevărat că te încearcă un moment de teamă atunci când afli că ai în clasă un astfel de copil. Temerile se accentuează pe măsură ce intervine reticența părinților celorlalți copii cu privire la un astfel de colectiv, în care există un copil special. Nu a fost cazul colectivului nostru, pentru că vreau să subliniez faptul că plecând de la regula clasei noastre, RIR (Respect-Inspirație-Responsabilitate), am învățat că cel de lângă noi trebuie să ne inspire, nu să ne sperie. Pentru mine e important să-i văd pe copii că pășesc în clasă cu încredere, să știe că sunt ascultați, apreciați, încurajați. Poate este un model de prevenire a abandonului de către copiii aflați în situații de risc pentru că se simt marginalizați, pentru că-i văd pe ceilalți alergând, când ei n-o pot face. Împlinirea sufletească a unei astfel de activități îți găsește relevanța în comuniunea care se stabilește între copii. Ei învață să se accepte unii pe alții, să se înțeleagă și să-și descopere nevoile și neputințele, devenind empatici.