Descriere

Activitatea s-a concretizat în utilizarea instruirii programate ( varianta liniară Burhus Frederic SKINNER)- o metodă care merită reactualizată ținând cont de epoca digitală în care trăim și de impactul și prezența noilor tehnologii în activitatea didactică.
Am ales ca temă – matematică, consolidare, rezolvarea de probleme prin metoda grafică.
Am conceput zilnic slide-uri cu tipuri de probleme, pe care le-am rezolvat (și salvat în tabla interactivă), respectând pasii de lucru. În timpul orei , expuneam slide-ul , iar, prin folosirea reflectorului scoteam în evidență o singură verigă din întreg, care reprezenta sarcina de lucru. Fiecare elev trebuia să rezolve individual. Luminam rezolvarea model și fiecare se autocorecta, validându-și sau corectându-și ceea ce a lucrat. Mergeam mai departe până se finaliza problema.

Scopul activității

Îmbinarea noilor tehnologii cu metode tradiționale în scopul creșterii randamentului școlar.

Obiectivele educaționale ale activității

  • Autoevaluarea obiectivă
  • Descoperirea erorilor în aplicarea algoritmilor de rezolvare a problemelor
  • Corectarea erorilor prin raportare la model
  • Cultivarea încrederii în propriile forțe, depășirea obstacolelor prin perseverență
  • Relevanța activității

    Metoda este realmente de succes pentru orice categorie de elevi. Este ceea ce le trebuie elevilor: ”iată cum trebuia să faci AICI! Corectează această parte și apoi mergi mai departe.”

    Elevii pot relua de mai multe ori secvența, până se însușește corespunzător modelul. Este ca atunci când faci o prăjitură și nu aștepți să o scoți din cuptor ca să vezi că … e o turtă, fără să știi unde ai greșit, ci o iei de la capăt cu fiecare ingredient, il pui unde și când trebuie și, la final, simți gustul reușitei!