Descriere

,,Desertul de lectură” a fost conceput ca o abordare inedită a activităților de lectură într-un spațiu de lucru colaborativ, gen club de lectură, în care gustul pentru citit este provocat de cărți captivante, de buna dispoziție asigurată de prăjituri și mult așteptata limonadă de mentă preparată de doamna sau de copii. Sarcinile de lucru au fost variate și atractive. Elevii au fost încurajați să citească, să învețe cum și de ce să recomande cărți colegilor, apoi împreună au completat jurnalele de lectură, au realizat produse ale atelierelor interactive (metoda cubului, mozaic, cvintete, lapbook-uri, cărți digitale), au colaborat pentru sprijinirea copiilor din familii de risc din mediul rural cu donații de cărți. Școala online a fost o provocare pentru a continua demersurile noastre prolectură. Copiii au prins curaj și s-au înscris în campaniile online organizate de biblioteca județeană pentru promovarea cărților citite, ceea ce le-a dat avânt să-și dorească să învețe și să împărtășească între ei aplicații digitale pentru a crea postere sau prezentări digitale pe tematica lecturilor citite, pentru a se loga pe platforma BRIO pentru testele de literație. Activitățile au avut un caracter interdisciplinar prin perspectiva holistică abordată, îmbinând elemente de conținut din beletristică, texte informative la geografie sau istorie cu elemente din pictură, dans, teatru. Am avut susținerea părinților, a profesorilor din gimnaziu, a bibliotecii școlii sau județene, a partenerilor din librării.