Scopul activității
Scopul activității a fost acela de a alunga neliniștea și anxietatea copiilor în contextul pandemiei Covid 19, de a-i ajuta să înțeleagă situația, să-și gestioneze trăirile și să se adapteze situației de criză.
Activitatea propusă răspunde la întrebarea „Cum le vorbim copiilor despre Coronavirus?” Scenariul didactic a fost conturat în urma discuților cu psihologul școlar și cu profesorul de sprijin, adaptând strategiile și conținuturile și pentru elevii aflați în situații de risc, astfel încât impactul emoțional să fie unul pozitiv.
Activitatea s-a desfășurat în luna martie 2020, când lumea întreagă încremenise sub amenințarea virusului ce urma să schimbe viețile tuturor. Elevii clasei a III-a au aflat ce este Coronavirus și cum pot preveni îmbolnăvirea. Informațiile oferite au fost adecvate vârstei și puterii de înțelegere, selectate din resursele puse la dispoziție în mediul virtual. Au fost utilizate emoticoanele pentru a-i determina pe elevi să-și exprime trăirile și să le gestioneze. Informațiile despre Coronavirus le-au fost prezentate copiilor sub forma unor povești, utilizând cărți digitale și animații pentru copii. S-a lucrat frontal, dar și pe grupe, folosind funcția „breakout rooms”, de la Zoom, pentru a organiza jocuri de rol, quizz-uri, concursuri pe echipe. La finalul activității, elevii au realizat desene, le-au postat pe grupul clasei și au făcut aprecieri într-un Tur al galeriei virtual.
Scopul activității a fost acela de a alunga neliniștea și anxietatea copiilor în contextul pandemiei Covid 19, de a-i ajuta să înțeleagă situația, să-și gestioneze trăirile și să se adapteze situației de criză.
– să înțeleagă evenimentele pe care le trăiesc (pandemia Covid19)
– să cunoască măsurile de prevenire a îmbolnăvirii
– să facă distincția între informațiile reale și cele false
– să utilizeze tehnologia în demersul didactic
– să manifeste apartenența la grup prin solicitare/oferire de sprijin
– să își exprime sentimentele prin discuții libere, desene, compuneri
Rezultatele activității au fost imediate. Încurajați fiind să-și exprime sentimentele, să pună întrebări, să discute despre temerile lor, copiii au reușit să-și gestioneze emoțiile, să înțeleagă evenimentele, să ofere și să solicite sprijinul grupului. La începutul orei 28 din cei 32 de elevi au ales emoticoanele reprezentând teama, tristețea, furia. Desenele realizate de copii la finalul activității, denotă optimismul, convingerea că binele va învinge.In clasă există și copii ai căror părinți lucrează în Italia și Spania, zone puternic afectate de pandemie. Acești copii își construiau scenarii îngrozitoare despre îmbolnăvirea și chiar moartea celor dragi. Au fost încurajați să își exprime temerile, să pună întrebări, să solicite sprijinul grupului.