Descriere
Proiectul “ COPIII – VIITORUL TRADIȚIILOR LOCALE” este un proiect de păstrare a tradițiilor populare din zona Pietroasa, jud Timiș, o zonă aflată la confluența cu tradițiile din Ținutul Pădurenilor, cele din Valea Mureșului și cel specific Banatului. Considerentul care a stat la baza elaborării proiectului a fost convingerea că pot să contribui la nevoia conștientizării apartenenței la națiunea română și la formarea abilităților de păstrare a tradițiilor strămoșești și de promovare a acestora din generație în generație.
Proiectul s-a derulat pe parcursul lunii aprilie 2021. Elevii școlii au fost încurajați să se deplaseze în satele aparținătoare comunei Pietroasa în căutarea valorilor culturale autentice. Cu ajutorul Consiliului Local și al Primăriei din Pietroasa care le-a pus la dispoziție microbuze pentru deplasări între sate și le-a oferit informații despre bătrânii – resursă ale tradițiilor și obiceiurilor locale, elevii Școlii Gimnaziale din Pietroasa au reușit să culeagă câteva flori din câmpul culturii bănățene. S-au întors cu ”coșurile pline de tradiții”: au încondeiat ouă de Paști, au învățat să pregătească ”pită în țest”, să facă linguri de lemn, au ascultat poezii în grai bănățean, și au observat meșteșugul coaserii portului popular. Folosind tehnologia modernă, elevii au realizat o colecție a valorilor culturale culese pe care au împărtășit-o colegilor din școală care nu au participat la proiect.