Descriere

Orchestra „Mugurelul” a fost înfiinţată în anul 1984, iar din anul 1998, îşi desfăşoară activitatea la Clubul Copiilor Dorohoi. Generaţiile care s-au succedat în componenţa orchestrei au obţinut numeroase premii şi trofee în concursuri naţionale şi internaţionale de folclor, au participat în turnee de profil, atât în ţară, cât şi în străinătate, reprezentând cu succes municipiul Dorohoi şi judeţul Botoşani. Elevii au vârste cuprinse între 9-18 ani, iar nivelul lor de pregătire în domeniu le permite inclusiv asigurarea acompaniamentului unor solişti vocali/instrumentişti/formaţii de dansuri populare, fie că sunt concurenţi într-un concurs sau artişti consacraţi care susţin un recital de muzică populară. Orchestra a fost intens promovată în presa scrisă, în emisiuni de radio şi televiziune, la nivel judeţean şi naţional.

Scopul activității

Iniţierea, formarea deprinderilor şi dobândirea competenţelor până la atingerea performanţei, în arta mânuirii instrumentelor muzicale tradiţionale.

Obiectivele educaționale ale activității

  • formarea competenţelor în domeniul folclorului muzical, de la iniţiere până la performanţă;
  • însuşirea repertoriului muzical-coregrafic pentru spectacol;
  • promovarea folclorului muzical-coregrafic din judeţul Botoşani prin participarea la concursuri naţionale şi internaţionale de profil
  • Relevanța activității

    Având în vedere faptul că orchestra a fost constituită de prof. Marcel Dupu, într-o unitate de învăţământ cu copii instituţionalizaţi, respectiv Casa de Copii Şcolari Nr. 2 Dorohoi, mare parte dintre membrii orchestrei au provenit din medii defavorizate. Şi în prezent, orchestra atrage copii şi tineri din mediul rural şi alte medii defavorizate, activitatea contribuind la combaterea rezultatelor slabe la învăţătură/abandonului şcolar şi a insuccesului pe plan personal şi social. Rezultatele la învăţătură reprezintă un criteriu de bază pentru integrarea elevilor în grupa de perfomanţă. Pentru tinerii talentaţi din zona Dorohoi, activitatea de instruire în cadrul orchestrei reprezintă o oportunitate unică.

    Participarea la concursuri de profil şi rezultatele obţinute reprezintă o rampă de lansare pentru tinerii talentaţi care ajung la performanţă.