Descriere

După ce au fost anunțate tema lecției, scopul și obiectivele acestei activități, s-a desfășurat jocul didactic la disciplina Limba și literatura română, „Împăratul cuvintelor”.
S-a prezentat sceneta „Țările Române” și după aceea a urmat parada domnitorilor, în care fiecare copil-domnitor s-a prezentat.
Fiecare „personaj” a indicat pe hartă care este provincia pe care o reprezintă. Unele dintre personaje și-au „provocat” colegii la calcule matematice. Elevii au identificat portretul fiecărui domnitor, au ales informațiile potrivite pentru ei, le-au colorat și au ascultat cântece patriotice. Activitatea s-a desfășurat și în cadrul schimbului de experiență la nivelul ciclului primar. Sceneta „Țările Române”, parada domnitorilor și cântecele patriotice au fost prezentate și la serbarea de la sfârșitul clasei a IV-a.

Scopul activității

PUNEREA ÎN VALOARE A POTENȚIALULUI FIECĂRUI COPIL; ÎNVĂȚAREA DIFERENȚIATĂ A CONȚINUTURILOR.

Obiectivele educaționale ale activității

  • prezentarea unor informații despre un domnitor din cei studiați;
  • interpretarea rolului unui domnitor ales;
  • efectuarea unor calcule matematice pentru a afla câți ani a domnit un domnitor anume, la ce interval a domnit unul de altul etc.
  • asocierea portretului unui domnitor cu numele potrivit și informațiile corecte despre acesta;
  • definirea părților de vorbire învățate;
  • recunoșterea, identificarea părților de vorbire învățate;
  • colorarea în mod corespunzător a portretelor domnitorilor prezentați;
  • identificarea pe hartă a provinciilor istorice românești;
  • audierea unor cântece patriotice;
  • trezirea unor sentimente patriotice;
  • Relevanța activității

    Clasa la care s-a desfășurat activitatea a fost o clasă de copii cu niveluri foarte diferite de cunoștințe și ritmuri diferite de învățare (care, atunci când au fost preluați în clasa a II-a aveau un nivel de cunoștințe mult sub nivelul unei clase obișnuite – erau 2 analfabeți cu CES, 6 semianalfabeți – 2 cu CES – și 4 la limita inferioară a nivelului de cunoștințe normal pentru început de clasa a II-a).

    Erau copii care aveau o situație materială și familială delicată, care oricând puteau abandona studiile.

    Activitățile desfășurate cu acești copii au fost o continuă provocare pentru mine, deoarece am considerat întotdeauna că menirea oricărui dascăl este aceea de a pune în valoare fiecare copil, de a evidenția și de a reuși să descopere cea mai bună variantă a fiecăruia. Cred cu tărie că fiecare persoană are ceva bun, ce merită valorizat, cu atât mai mult copii aflați în risc și această activitate, consider, a reușit să scoată în evindeță cea mai bună variantă a fiecărui copil – toți au participat cu mare plăcere la activitate și au reținut informații diferite, prin joc, îmbinând frumos ariile curriculare.