Descriere

Blogul EmaLaScoala a aparut in 2012. La inceput am dorit sa fie un jurnal al activităților mele de la clasă. În timp s-a transformat într-o colecție uriașă de idei de activități, fișe de lucru, articole despre metode didactice, sugestii de cărți pentru copii și profesori, modalități de evaluare, abordări potrivite pentru școala în mediul online. Colegi profesori din toată țara și părinți îmi transmit mereu feedback pozitiv despre ceea ce găsesc pe blogul meu. Astfel știu că a devenit o sursă de inspirație și un punct de reper pentru activitatea didactică de la clasă și pentru activitatea de acasă a copiilor. De aceea postez idei relevante, vorbesc din experiența mea, probez tot înainte de a posta pe blog, fac sugestii despre cum se pot adapta conținuturile și ce metode didactice s-au potrivit clasei mele, cum formez eu competențe elevilor mei, cum integrez activitățile și care sunt abordările mele din online. Blogul e însoțit și de fișe ce pot fi descărcate din contul meu de Google Drive, dar și de canalul meu de YouTube unde încarc filme în care explic lecțiile mele: spre exemplu cum predau literele și noțiunile la matematică și științe, cum lucrăm în clasă la arte vizuale.