Descriere
Acest proiect de service learning a dorit să propună comunității locale, dar si turiștilor, o alternativă de petrecere a timpului liber, în era tehnologiei, când oamenii încep să resimtă îndepărtarea de valorile cu adevărat importante din viața lor, de experiențe autentice, de spiritualitatea neamului românesc și încep să își dorească să se regăsească pe ei și pe strămoșii lor, să se reîntoarcă la rădăcini. “Azi în sat e șezătoare!” a fost gândit ca un spectacol de spiritualitate și culoare locală, o alternativă inedită de petrecere a timpului liber, în care cântecul, jocul, meșteșugul, gastronomia locală și voia bună se împletesc sub bolta colorată a tradițiilor strămoșești. Implicarea activă a copiilor și tinerilor de la Clubul de acțiune comunitara „Cocoșul de munte” Rășinari în acest demers a avut și are un beneficiu dublu: tinerii își dezvoltă calitățile de bun promotori, comunitatea câștigă capital de imagine. În cadrul Școlii „Sava Popovici Barcianu” funcționează clubul pentru tineri „Cocoșul de munte” Rășinari, înființat în parteneriat cu Fundația Noi Orizonturi, cu scopul de a promova patrimoniul local și eco-turismul cu ajutorul proiectelor de învățare prin serviciu în folosul comunității, iar proiectul „Azi în sat e şezătoare!” a atins aceste obiective