Scopul activității
Reducerea abandonului școlar și a riscului de eșec educațional prin creșterea motivației școlare și promovarea unor atitudini și comportamente favorabile integrării școlare și sociale.
Prin activitățile mele școlare și extrașcolare derulate în cadrul proiectului, am încercat să prezint un alt model de școală: o școală unde învățăm prin metode practice și prin joc, unde ne permitem să întrebăm dacă nu știm și unde lăsăm imaginația să zboare.
O școală care tratează în mod egal toți elevii și unde fiecare elev are acces la carte, chiar dacă, datorită sărăciei, vine fără rechizite, așa cum am avut câteva cazuri. O școală unde învățăm să cântăm, folosindu-ne de instrumente improvizate din sticluțe de medicamente umplute cu fasole și orez. O școală în care învățăm fracțiile împărțind pizza făcută chiar de elevi în clasă și unde ne jucăm în ora de activități practice cu plastilină făcută din făină, apă și sare. O școală în care învățăm să coasem, să decorăm și să realizăm obiecte din materiale reciclabile pe care să le vindem la târgurile de Crăciun. O școală în care folosim palete de prins muște pentru a învăța literele și numerele.
Exemplele sunt doar câteva dintre activitățile pe care le-am desfășurat alături de cei 32 de elevi ai mei, copii din mediul rural, din clase în regim simultan, defavorizați sau chiar marginalizați, datorită spațiului geografic în care trăiesc, provenind majoritatea dintre ei din familii simple, unii de alte etnii, un copil cu dificultăți mari de limbaj, care se află în plasament familial, câțiva copii ai căror părinți sunt divorțați și copii care au defecte de vorbire și care nu au fost duși niciodată la un logoped, dar pe care am reușit să îi învăț să scrie și să citească și, mai mult decât atât, să se iubească pe ei înșiși, depășindu-și limitele.
Reducerea abandonului școlar și a riscului de eșec educațional prin creșterea motivației școlare și promovarea unor atitudini și comportamente favorabile integrării școlare și sociale.
În clasa pregătitoare, 3 copii aveau deficiențe de limbaj grave, încât îmi era foarte greu să îi înțeleg, cu atât mai mult să îi învăț să scrie. În decursul unui an, i-am învățat mai întâi să vorbească inteligibil, să citească și să scrie, chiar dacă 2 dintre ei au în continuare dificultăți de vorbire și scriere și ar avea nevoie de un logoped.
Toți elevii mei știu să scrie și să citească. Datorită activităților școlare și a proiectelor în care au fost frecvent implicați, elevii au fost încurajați și atrași să vină la școală, astfel încât absenteismul este foarte redus, deși unii elevi nu au niciun sprijin în familie și nu ar întâmpina probleme din partea părinților dacă ar dori să stea acasă sau chiar să renunțe la școală.
Cea mai mare bucurie a mea este să constat că, deși cu pași mărunți, ne îndreptăm într-o direcție bună, elevii, comunitatea și părinții înțelegând că „dacă ai carte, ai parte”.