Descriere
Proiectul numit ”250 kilometri de vise, bucurii și speranțe” are drept obiectiv cunoașterea și abordarea artistică a tradițiilor și obiceiurilor românești caracteristice zonelor Bacăului (România) și zonei Unghenilor (Republica Moldova), formarea deprinderilor de lucru în echipe, schimbul de experiențe materializat prin vizita reciprocă a celor două școli partenere ca o încununare a muncii depuse în activitățile anterioare, cunoașterea și legarea prieteniilor între copii și între cele două instituții, integrarea și formarea copiilor pentru viață, în special a copiilor aflați în situație de risc.
Relevanța activității
Proiectul a fost făcut pentru toți copiii ciclului primar și o parte din elevii ciclului gimnazial. Au participat elevii aflați în situație de risc și anume: elevi care provin din familii dezorganizate, elevi crescuți de bunici cu părinții plecați în străinătate, elevi cu unul dintre părinți decedați, elevi cu o situație precară la învățătură, elevi cu CES, elevi de etnie rromă.
În ambele proiecte din cei doi ani, acești copii au fost implicați în programe artistice, în activitățile de realizare a produselor artistice, ei obținând diplome cu diferite premii în cadrul concursurilor din acest proiect.